Din ce se duce vremea și noi ne apropiem
de veșnicia-n care cu toții mergem goi
tot mai cu bucurie, sau mai zdrobiți vedem
ce crudă realitate e Viața de Apoi.

În fața suferinței, cu toți suntem la fel
și-n fața vremii-asemeni, la fel îmbătrânim
sămânța morții sale, oricare-o poartă-n el
și nimeni nu știm clipa, și unde ne-o-ntâlnim.

Ce în zadar se-agită sărmanul om trăind,
ce nebunesc se-ngâmfă cei care par ceva,
ce în deșert se-nalță, se-ncruntă și se-ntind
- curând aceeași groapă i-așteaptă undeva.

În fața Judecății mergem la fel de goi
cum am venit în lumea aceasta ca de vis,
apoi cu viața dusă prin soare, sau noroi,
ne vom afla ori cerul, ori iadul larg deschis.

Din ce se duce vremea și tot ne apropiem
de Veșnicia-n care cu toții mergem goi,
ar trebui mai bine să știm și să vedem
mai bine, cum se intră în Viața de Apoi...